Meme Stoica, managerul general de la FCSB, a avut o reacție neașteptată când a aflat că Andrei Coubiș a refuzat să joace pentru România și a ales Italia.
Andrei Coubiș a acceptat să joace pentru naționala U20 a Italiei, după ce fotbalistul născut în Italia, la Milano, a jucat la Campionatul European U19 pentru România, vara trecută.
Decizia lui Andrei Coubiș de a juca pentru Italia nu l-a surprins pe Meme Stoica, iar managerul general al vicecampioanei României a explicat de ce fundașul crescut la grupele de juniori ale lui AC Milan a refuzat să mai joace sub „tricolor”.
„Asta cu retragerile unor jucători care n-au spus nimic, mă cam lasă rece. Una este să se retragă Ştefan Radu, care era cine era… El s-a retras că nu a mai vrut să fie rezervă neutilizată la o naţională unde merita să joace.
La Coubiş, o să-l ia naţionala de tineret a Italiei. Eu l-am văzut. A fost rezervă, rezervă, la naţionala U19, în Slovacia, la EURO, contra Italiei. După aceea, am auzit poveşti că ar fi fost rezervă pentru că nu-ştiu-ce ar fi vorbit cu cei din Italia.
Băi, oameni buni. Nu puteai să ţii jucător ca ăla rezervă. El se antrenează cu Milan. Are un fizic, de poate să te şi protejeze până la autocar. Nu ai cum aşa ceva. În condiţiile în care, când îl bagi, îl bagi fundaş dreapta. El e fundaş central, e o fiară”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
„Aveam semnale că este căutat şi de persoane care sunt angrenate în Federaţia Italiană de Fotbal. Chiar directorul sportiv de la Milan mi-a spus că a primit o convocare şi de la Italia U20, trimisesem şi noi convocarea pentru România U21, a ales Italia. Este opţiunea jucătorului.
Eu chiar am simţit ce va alege, pentru că l-am văzut mai distant, nu am mai putut să comunic aşa de mult cu el la telefon, nici la mesaje nu mi-a răspuns. Noi am încercat să îl convingem să ne aleagă.
Mi-e greu să comentez alegerea lui Andrei Coubiş, care a preferat să meargă la naţionala U20 a Italiei. Mi-aş fi dorit să aleagă naţionala României. L-am convocat în premieră la meciurile cu Spania şi Olanda, e adevărat că mai fusese convocat înainte la U19 sau U20 şi a şi jucat. Este opţiunea lui şi ne pare rău.
Noi am încercat să facem demersurile necesare ca să-l convingem să rămână în continuare la naţionala României. La începutul lunii noiembrie, m-am deplasat la Milano, am urmărit o parte dintre antrenamentele pe care le-a făcut la AC Milan. Am avut posibilitatea să-l urmăresc într-un joc şcoală cu prima echipă, am purtat discuţii cu directorul sportiv al italienilor de la U21”, a declarat Emil Săndoi, pentru FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER